Cânt bisericesc unitarian I

Obiectul orelor de cânt bisericesc sunt psalmurile, imnurile și coralurile din cartea oficială de cântări ai bisericii. Scopul orelor de practică este ca studenții să învețe sâ cânte corect, sâ însușească cântările bisericești din cartea de cântări ai bisericii unitariene/reformate/luterane, și să cunoască substanța cântărilor comunitâții bisericești precum și funcția cântărilor în slujba divină. Studenții vor învăța aceste cântece cu a strofă pe de rost, și vor însușii proprietățiile istorice, stilistice, teologice și funcționale ale cântărilor, ceea ce le va fi de folos în orientarea printre cântări, și vor însușii cunoștințele imnologice de bază ale cântărilor. Însuşirea cântărilor se face prin rotaţie în 6 semestre.

Competențe

Competențe specifice

Prin însușirea tehnicii corecte de respirație studenții îşi vor dezvolta capacitatea de interpretare vocală atât prin cântare cât și prin discurs; datorită cunoașterii cântătrilor pe de rost, studenții vor putea să se orienteze mai ușor în cartea de cântări ai bisericii. Studenții vor fii capabili să aleagă pentru toate tipurile de slujbă religioasă cele mai potrivite cântări, și vor fii capabili să cânte corect, la nevoie să conducă individual cântul în comunitate.

Competențe generale

Datorită însuşirii datelor importante de himnologie legată de cântările învăţate, studenții vor putea recunoaște relațiile intre diferitele discipline teologie.

Structura cursului

  1. UÉ 6, UÉ 20

    Teremtő nagy Isten, Ki lakozol mennyben (UÉ 6)
    Hajlékodba, templomodba, Ím, bejöttem, jó Atyám (UÉ 20)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 19-19 (1) 20-20 (1)
  2. UÉ 23, UÉ 46

    Világosság szent Atyja, Jelenjél meg köztünk (UÉ 23)
    Örvendezzünk örömünkben (UÉ 46)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 27-27 (1) 46-46 (1)
  3. UÉ 52, UÉ 60

    Mindenható fő valóság (UÉ 52)
    Gondviselő jó Atyám vagy (UÉ 60)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 46-47 (2) 53-54 (2)
  4. UÉ 76, UÉ 80

    Örül mi szívünk, Mikor ezt haljuk (UÉ 76)
    Áldott napod, hogy felhozád (UÉ 80)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 67-67 (1) 71-71 (1)
  5. UÉ 90, UÉ 95

    Kegyes őrző pásztorom, Légy vezérem utamon (UÉ 90)
    Nő az árnyék itt az este (UÉ 95)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 79-79 (1) 82-83 (2)
  6. UÉ 96, UÉ 134

    Én Istenem, Te légy velem (UÉ 96)
    Krisztus feltámada, Igazságunkra (UÉ 134)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 83-83 (1) 116-117 (2)
  7. Examen parțial din materia orelor 1-6

  8. UÉ 141, UÉ 156

    A pünkösdnek jeles napján (UÉ 141)
    Úr Istennek szent Fia (UÉ 156)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 122-123 (2) 134-135 (2)
  9. UÉ 161, UÉ 170

    Dicsőítünk és tisztelünk, Örök Isten, tégedet (UÉ 161)
    Szent vagy, Isten, Szent vagy, Véghetetlen szent s nagy (UÉ 170)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 138-139 (2) 148-148 (1)
  10. UÉ 185, UÉ 189

    Szívemet hozzád emelem (UÉ 185)
    Mint a szép híves patakra (UÉ 189)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 161-162 (2) 165-166 (2)
  11. UÉ 192, UÉ 220

    A Sionnak hegyén, Úr Isten (UÉ 192)
    Hiszem, vallom: egy az Isten (UÉ 220)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 168-170 (3) 192-193 (2)
  12. UÉ 244, UÉ 319

    Mostan, Úr Isten, Hozzád kiáltunk (UÉ 244)
    Óh, tarts meg engem, Én jó Istenem (UÉ 319)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 211-211 (1) 255-256 (2)
  13. UÉ 322

    Hazádnak rendületlenül, Légy híve (UÉ 322)

    Bibliografie:

    • N. N.: Unitárius énekeskönyv, 258-259 (2)
  14. Examen parțial din materia orelor 8-13

Distribuția fondului de timp

Număr de ore pe săptămână

  • 1 ore/săptămână (Curs: 0 | Seminar: 0 | Practică: 1)
  • 14 ore/semestru (Curs: 0 | Seminar: 0 | Practică: 14)

Studiu individual

  • Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe: 20 ore/semestru.
  • Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren: 2 ore/semestru.
  • Pregătire seminarii, teme, referate, portofolii și eseuri: 0 ore/semestru.
  • Tutoriat: 0 ore/semestru.
  • Total ore de studiu individual: 22 ore/semestru.
  • Timpul total estimat: 36 ore/semestru.

Examinare

Studenții vor cânta cântările cu o strofă pe de rost, vor fii capabili să adapteze melodia cântării și pe alt text potrivit melodiei din cartea de cântări. Studenții trebuie să cunoască datele imnologice ale cântărilor din literatura dată. Pentru o notă suficientă studenții trebuie să primească pe toate întrebările din examen notă suficientă.

Bibliografie

Carte