Comisii și consilii

În prezent cei 17 cadre didactice ale Institutului (dintre care 15 sunt cadre didactice titulare) desfăşoară activităţi de consultare, control, proiectare, verificare şi îmbunătăţire a calităţii educaţiei, administraţiei şi managementului ITP la toate nivelele educaţionale şi de cercetare în următoarele comisii şi consilii:

1. Comisia pe programele de studii

Comisia pe programul de studii de licență urmărește inițierea, revizuirea şi actualizarea programului de studiu de licență și de masterat, în acord cu misiunea ITP, implementând recomandările Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității, urmând astfel asigurarea continuităţii de activitate didactică calitativă în cadrul ITP, în concordanţă cu dinamica naţională, europeană şi internaţională în domeniu. Vezi Regulamentul de funcționare a Comisiei pe programele de studii.

2. Comisia pentru evaluarea și asigurarea calitatății

Această comisie supervizează pe plan instituţional nivelul calitativ al tuturor activităţilor educaţionale, administrativ-financiare, de cercetare şi de performanţă ale membrilor comunităţii academice, a personalului, precum şi a diferitelor comisii. Între atribuţiile acesteia găsim verificarea activităţii ştiinţifice ale cadrelor didactice şi cercetătorilor, implementarea strategiilor şi politicilor de asigurare a calităţii în cadrul programului de studiu de licență și de masterat, în acord cu misiunea ITP şi în concordanţă cu dinamica naţională, europeană şi internaţională în domeniu. Ea elaborează strategia şi cerinţele specifice privind introducerea sistemului de management al calităţii în programul de studiu de licență și de masterat. Vezi Regulamentul de funcţionare a Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii.

3. Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Cercetării Științifice

Consiliului Cercetării Științifice este un organ consultativ, constituit potrivit Cartei ITP, pe durata mandatului Senatului, având principala misiune de a coordona desfăşurarea şi orientarea activităţii de cercetare ştiinţifică din ITP. Vezi Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Cercetării Științifice.

4. Comisia de etică

Comisia de Etică ITP este primul organ de rezolvare a problemelor care ţin de etica profesională, deontologia academică şi ţinuta morală creştină a corpului didactic, de cercetare, a personalului administrativ şi auxiliar, precum şi a doctoranzilor ITP. Cazurile deontologice şi de etică ale studenţilor şi masteranzilor sunt discutate şi rezolvate pe primul plan de către Prezbiteriul Studenţilor. Vezi Regulamentul de funcţionare a Comisiei de etică

5. Consiliul Administrativ

Consiliul Administrativ este organul consultativ însărcinat cu asigurarea bunei comunicări dintre ITP şi Bisericile susţinătoare, coordonând în acelaşi timp cooperarea dintre aceste entităţi. Vezi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Administrativ.