Scopul general al cursului este introducerea studentului în lumea credinței și a doctrinei unitariene pe baza catehismului unitarian al lui Ferencz József. Temele specifice abordate în cadrul cursului includ noțiunile fundamentale pentru doctrina unitariană cum ar fi: concepția religiei, Dumnezeul, antropologia unitariană, viața lui Isus Christos, Duhul Sfânt, păcatul și iertarea, botezul, confirmația, cina domnului, și viața veșnică.
Cursuri predate de Rezi Elek
Cred 3 · Sem 2 · Őszi
|
Cred 4 · Sem 5, 7 · Őszi
Dogmatica unitariană este disciplina teologiei sistematice, care se ocupă cu sistematizarea ideilor unitariene. Cursul are ca scop sporirea adâncirii credinței religioase, a recunoașterii valorilor creștine specific credinței unitariene dar și promovarea gândirii ecumenice și interreligioase. În introducere sunt prezentate literatura dogmaticii unitariene și caracteristicile sale. Se tratează definiția, normativitatea, scopul şi metodele dogmaticii. |
În diferite situații societatea o provoacă biserica să ia decizii concrete, dar aceste decizii la rândul lor trebuie să respecte valorile și tradiția bisericii. Scopul principal al cursurilor de etică I este clarificarea conceptelor de bază ale eticii în general. Prin prezentarea actului moral, precum și a rezultatului acestuia cursul încearcă să trezească interesul față de moralitatea creștină în general și cea unitariană în mod specific. |