Misiune

Motivația existenței și originile

Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca este universitatea comună a trei Biserici protestante înființată în scopul formării preoților pentru Eparhia Reformată din Transilvania, Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, Biserica Unitariană din Transilvania și Biserica Evanghelică-Lutherană din România.

Conform tradiției de mai multe secole ale învățământului bisericesc europene și transilvănene, ITP reprezintă comunitatea academică a profesorilor și studenților (universitas magistrorum et scholarium). Bazele conceptuale ale ordinii interioare ITP și a activității desfășurate de către acesta constituie confesiunile, statutele și canoanele celor trei Biserici susținătoare. Carta universitară a ITP este axată pe documentele susmenționate, fiind în același timp în concordanță cu legislația internă și internațională în vigoare.

Trăsături distinctive

Institutul Teologic Protestant tinde să îmbine identitatea protestantă creștină conectată la valorile civilizației europene cu tradiția ecleziastică transilvăneană. În spiritul tradiției sale academice, Institutul Teologic Protestant dorește să pună teologia în slujba comunităților bisericești: propovăduirea fidelă a învățăturii evangheliei în mediul actual, având în vedere structura multiconfesională și multiculturală a societății mileniului trei. Ca moștenitor a ideii de libertate a religiilor și inclusivismului, ITP continuă această misiune într-un spirit deschis și irenic, profitând de rezultatele unei activități academice de educație și cercetare de calitate.

Intenții

Teologia trebuie să fie rodul unei munci libere de cercetare, mai degrabă decât o expresie a unor interese instituționale dogmatice sau autoritare. În acest mod teologia devine o știință vie, menirea ei fiind cea a unei gândiri responsabile față de viața Bisericii, care să abordeze în spirit critic tradiția primită. Ea trebuie să fie, într-o manieră constructivă, un model de gândire critică față de instituția pe care o servește și pe care o promovează.

Institutul Teologic Protestant intenționează să creeze un dialog teologic universitar de înaltă ținută, comensurabilă prin originalitatea mesajului său creștin, prin fidelitatea sa față de revelația divină, prin respectul său față de tradiție, prin rigoarea sa logică și epistemologică în raport cu științele umane, precum și prin relevanța sa socială și culturală în raport cu lumea contemporană. ITP intenționează să contribuie atât la dezvoltarea științei teologice maghiare cât și la răspândirea spiritului cultural european.

În vederea îndeplinirii misiunii sale, Institutul Teologic Protestant își propune următoarele obiective didactice și de cercetare:

Misiunea didactică

  • să ofere posibilitatea formării și a perfecționării continue a preoților bisericilor susținătoare;
  • să aducă o contribuție majoră în afirmarea principiilor creștine;
  • să promoveze valorile morale creștine în societate;
  • să încurajeze spiritul de dialog, toleranță și libertate religioasă;
  • să stimuleze gândirea critică, reflectivă și responsabilă;
  • să demonstreze deschidere spre societate, manifestând preocupări pentru educația continuă și pentru cooperare științifică și academică pe plan național și internațional, cu mediile profesionale interesate;
  • să participe la programe didactice internaționale prin convenții bilaterale cu universități de prestigiu din Europa și de pe alte continente.

Misiunea de cercetare

  • să dezvolte cercetarea științifică prin crearea și folosirea unor structuri de cercetare specifice unui învățământ formativ, performant;
  • să ofere un context academic în care cercetarea teologică cunoaște o continuă dezvoltare;
  • să valorifice rezultatele cercetării în cadrul bisericii precum și a societății contemporane în general;
  • să promoveze propriile programele de cercetare științifică prin cooperare internațională.