Cum trăiește familia faptul că, în inima Clujului, capul familiei este preot-pastor?

La această întrebare nu eu ar trebui să răspund. Totuși, dacă o fac, pe scurt pot spune doar că uneori este dificil. Cei trei copii ai noștri sunt adulți, băieții și-au întemeiat familii, avem deja și un nepot. Grăitoare este întrebarea sinceră, de acum câțiva ani, a băiatului nostru care era pe atunci elev în ciclul primar: „Tată, noi când vom fi o familie normală?” Întrebarea a fost provocată de excursiile de weekend ale colegilor și prietenilor. Copiii noștri observaseră că aproape în fiecare weekend colegii lor „erau undeva”, iar noi în weekend nu mergeam nicăieri, nici măcar întâmplător, pentru că ori aveam un serviciu de îndeplinit, ori, dacă nu, trebuia să ne pregătim pentru următorul. Ține de realitate faptul că, după această întrebare, am încercat mai des să eliberez câte un după-amiază de duminică pentru un program comun. O activitate apropiată de „normalitate” era concediul de vară, când călătoream pentru perioade mai lungi la bunicii din Transilvania și Olanda, condimentând vizitele cu excursii. Sper că și copiii noștri își amintesc de acestea.

Cum trăiește schimbările actuale din comunitate?

În societate și în comunitate lucrurile se schimbă într-un ritm atât de rapid, încât nu putem fi pregătiți pentru toate. Mă străduiesc să fiu, pe cât posibil, la curent cu ceea ce se întâmplă în jurul meu. Pe de altă parte, caut în Cuvântul lui Dumnezeu răspunsurile actuale pentru mine și pentru comunitate.

Cum vede rolul său în cadrul Teologiei, ca profesor care este și preot-pastor?

Deoarece Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca se ocupă de formarea preoților, cred că prezența unui preot practicant în rândul cadrelor didactice este firească. Când am fost invitat la acest serviciu, primul gând nu a fost volumul suplimentar de muncă, ci faptul că trebuia să predau ceva ce este aproape de inima mea. De la începutul slujirii mele pastorale sunt convins că predicarea poate fi folosită de Duhul Sfânt și astăzi pentru a aduce roade spirituale, ba chiar minuni. În timpul președinției mele la conferința pastorală m-am întâlnit cu foarte mulți preoți, am discutat despre vocația pastorală și despre predicare. Am organizat mai multe cursuri de formare continuă pe aceste teme și m-am format și eu în acest domeniu. Sunt preotde mai bine de trei decenii și de aproape douăzeci și cinci de ani am aproape în fiecare zi o slujire de predicare. Predarea și discuțiile cu studenții mă mențin „proaspăt”, iar practica pastorală zilnică îmi oferă numeroase exemple care îi pot ajuta mult pe studenții teologi să se pregătească pentru slujirea pastorală. Sunt convins că pentru învățământul teologic practic este esențial să nu se desprindă de realitatea în care trăiesc comunitățile. Sper ca prin prezența mea la Teologie să întăresc această legătură. Desigur, studenții ar putea spune mai multe despre asta.

Cum vede rolul său în organizarea practicilor teologice?

Nici nu mai știu exact când a început acest serviciu. Cu siguranță cu mult înainte să încep să predau la Teologie. A existat o perioadă în care studenții teologi veneau în comunitatea noastră pentru practică catehetică. A fost o inițiativă instructivă, uneori incitantă. Apoi mai mulți studenți la teologie din Ungaria au trecut pe la noi – tineri care au studiat pentru perioade mai scurte sau mai lungi la Teologia din Cluj și doreau să guste din slujirea comunitară. Ei au ajuns cumva la mine (în mai multe cazuri prin mijlocirea preotului studenților, Árpád Sógor), iar eu i-am primit cu bucurie. Și pentru mine a fost benefic faptul că întrebau despre toate, fiindcă a trebuit și eu să reflectez la motivul pentru care facem lucrurile așa cum le facem. Mă gândesc cu bucurie la acești „studenți practicanți”; unii dintre ei au revenit chiar pentru un întreg an universitar în comunitate pentru a sluji.

Îi încurajez constant pe studenți să profite de perioada studiilor la Cluj și în acest sens, deoarece în oraș funcționează douăsprezece comunități reformate, ceea ce oferă oportunități excelente de dobândire a experienței practice.

Practicile teologice, precum și slujirile teologilor din săptămânile de pocăință au început să fie organizate cu mult înainte de activitatea mea didactică. Studenții slujesc în comunitatea noastră, de obicei, în săptămâna Reformei și în săptămâna de pocăință din Postul Mare. Consider că este o inițiativă foarte bună, deoarece, pe parcursul formării teologice, doar cu aceste ocazii poate studentul să slujească într-o comunitate în care sunt prezenți membrii locali ai bisericii, preoții comunității, colegii studenți și profesorii de teologie. Chiar de la începutul acestor slujiri s-a format cumva practica ca studenții să îmi ceară mie să compun seria săptămânală. Acest lucru m-a surprins de fiecare dată, pentru că solicitarea urgentă venea deja cu săptămâni înainte de săptămâna de pocăință (săptămâna pregătitoare de sărbătorile creștine), când eu, în aglomerația vieții comunitare, nici nu mă gândeam încă atât de departe. În primii ani am alcătuit seria și am enumerat pe puncte lucrurile importante de care studenții trebuiau să țină cont în pregătire. Deja atunci am insistat ca după slujire să vorbesc cu studenții despre procesul de pregătire și despre slujire. Unii au primit acest lucru cu bucurie, alții doar l-au tolerat, considerând că ei știu deja totul mai bine. Indiferent de aceasta, am discutat cu fiecare student slujitor. Mai târziu am considerat că este mai bine ca, după alcătuirea seriei, să invit studenții slujitori la o discuție, în cadrul căreia să se clarifice mai limpede care este concepția mea și care este scopul seriei. Consider că acest lucru îi ajută în pregătirea lor.

Cum ar putea fi făcute aceste practici și mai eficiente?

Cred că ar fi util dacă, după slujire, s-ar putea organiza o discuție (evaluare) mai amplă, la care să participe și profesorul cu care studentul s-a pregătit pentru predică, precum și toți studenții care au slujit în acea săptămână. O astfel de evaluare, un astfel de feedback, ar ajuta probabil și mai mult studenții.

Cum vede evoluția formării pastorale din perspectiva preotului-profesor?

Din păcate, din lipsă de timp, nu am o imagine completă asupra formării pastorale. Din ceea ce văd, reiese că există domenii asupra cărora ar trebui acordată mai multă atenție. Menționez doar câteva exemple. Uneori am impresia că o parte dintre studenți nu cunosc deloc realitatea transilvăneană. Fiecare vine cu bagajul adus din mediul său de acasă, iar dacă după formare se întoarce în același loc, nici el, nici mediul nu se va schimba (nu se va înnoi). Din perspectiva relevanței predicii este extrem de importantă cunoașterea situației ascultătorilor.

O altă observație privește competența de relaționare. Slujirea pastorală este în mare parte o muncă relațională, în cadrul căreia contează enorm modul în care preotul este prezent în consiliul parohial, în comunitate și în societate. Cred că acest domeniu ar trebui accentuat mai puternic. Desigur, este foarte important ca un preot să știe să analizeze texte, dar la fel de important este să fie capabil să se raporteze adecvat la oameni și, nu în ultimul rând, să știe să se gestioneze pe sine. În acest domeniu este mult de învățat.

În final, menționez preocuparea pentru imaginea vocației pastorale. Aceasta ar trebui să fie prezentă, într-un fel, pe tot parcursul formării teologice.

Ce planuri are pentru viitor?

La această întrebare nu se poate răspunde pe scurt. În măsura în care îmi permite timpul, prin prelegerile mele (eventual prin scrierile mele) doresc să atrag atenția asupra caracterului primordial al predicării și asupra domeniilor menționate mai sus. În programele cursurilor de formare continuă pentru preoți-pastori pe care le organizez, analiza predicii este întotdeauna inclusă. Consider aceasta o practică extrem de utilă și edificatoare și, din acest motiv, doresc să o „integrez” într-un fel în formarea omiletică.