Gyakorlati teológia - Liturgika
Studentul învață despre istoria spaţiilor sacre, despre construcţii sacre, însușește mișcarea în aceste spaţii sacre și se familiarizează cu slujba în aceste locuri. Va învăța și va exersa liturghia sărbătorilor existente îndelungul unui an bisericesc, mai departe va exersa liturghia evenimentelor cruciale ale vieții omenești și liturghia Sfintelor Taine a Domnului. Va organiza și va conduce liturghia în biserica reformată, iar la întâlniri ecumenice va lua parte la slujbă în mod competent, cu preoţii veniți din celelalte denominații.
Scopul cursului din primul semestru este de a clarifica ideile și problemele istoriei și teoriei liturghiei. Studentul va cerceta viaţa primei comunităţi creștine, liturghia lor, va cunoaște liturghiile celorlalți denominații, va înțelege noutatea formei şi învățăturii reformate privind formele liturgice prealabile, precum și să însușească fiecare formă a liturghiei reformate pentru a fi capabil să conducă slujba bisericească oriunde în biserica reformată.