În concepția filosofiei creștine persoana omului se realizează printr-o comuniune cu aceea persoană divină, care îl transcendă pe om, care i se opune omului și îl supune domniei sale. Noțiunile personalismului buberian (Ich und Du a lui M. Buber apare în 1923, patru ani mai devreme decât Communio Sanctorum) își găsesc aici o aplicare în cadrul unei filosofii creștine, conform căreia nici un om, prin propriile sale răsputeri, nu este capabil să facă din celălalt un ”Eu”, adică o persoană conștientă derăspunderea sa etică.