Introducere în Vechiul Testament IV

Cursul introduce studentul în istoria Vechiului Orient apropiat și al Israelului antic între secolele 15-5 î. Chr. În privința textelor biblice, cursurile acestui semestru se concentrează asupra cărților profetice ale Vechiului Testament (Isaia-Meleahi), fiind abordat și tematica apocalipsei (Daniel).

Competențe

Competențe specifice

Prin acest curs studentul va dobândi cunoștințe solide privind istoria literară, politică și religioasă a lui Israel. Studentul se va familiariza cu metodele critice utilizate în abordarea Vechiului Testament din cercetarea recentă. Mai concret el:
  • va înțelege procesul istoric al textelor biblice prin care acestea s-au format, precum și relația dintre texte și rezultatele cercetărilor empirice (ex. arheologia) din Israelul antic;
  • se va familiariza cu cele mai importante metode literare în analiza textelor biblice;
  • va acumula cunoștințe privind teoriile referitoare la formarea istorică a Torei.

Competențe generale

Studenții vor dobândi o gândire critică necesară în toate domeniile ale științelor umane. De asemenea el va învăța să coreleze datele dintre mai multe discipline, facilitând astfel sensibilitatea sa privind o abordare interdisciplinară.

Distribuția fondului de timp

Număr de ore pe săptămână Curs Seminar Practică
2 ore/săptămână 1 1 0
28 ore/semestru 14 14 0
Studiu individual Ore/sem
Timpul total estimat 94
Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe 40
Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren 20
Pregătire seminarii, teme, referate, portofolii și eseuri 6
Tutoriat 0
Total studiu individual 66

Examinare

Studentul trebuie să citească literatura aferentă temelor abordate în mod sistematic, participarea lui în discuții fiind un element care se va lua în calcul la nota finală obținută. Nota finală se compune din activitatea în cadrul cursurilor, înmânarea în timp a unor referate scurte și participarea cu succes la cele trei verificări scurte în formă de test scris pe parcursul cursurilor.

Bibliografie

Carte

Colecție de studii