După absolvirea acestei discipline, studentul:
– Cunoaște cele mai importante evenimente de istorie bisericească ale evului mediu timpuriu și le poate plasa în mod sistematic în cadrul de referință al formării creștinătății occidentale.
– Cunoaște conținutul disputelor teologice definitorii ale evului mediu timpuriu, consecințele lor în istoria Bisericii, precum și opera teologilor de seamă ai epocii.
– Cunoaște principalele momente ale răspândirii creștinismului și pe misionarii acestei perioade.
– Cunoaște dimensiunile politice și teologice relației dintre puterea ecleziastică și cea lumească.

După absolvirea acestei discipline, studentul este capabil:
– Să interpreteze corect și să plaseze în context evenimentele mai importante ale istoriei Bisericii medievale timpurii, recunoscând logica internă a proceselor istorico-bisericești.
– Să facă distincție între învățăturile ortodoxe și heterodoxe ale evului mediu timpuriu.
– Să interpreteze relația dintre misiune și expansiunea culturală în istoria medievală a Bisericii.
– Să privească critic experiența istorică a raportului dintre Biserică și stat și să pună în dialog exemplele medievale cu întrebările privind autoînțelegerea Bisericii contemporane.
– Să analizeze și să interpreteze izvoare primare ținând cont de contextul istoric.
– Să lectureze critic lucrările de specialitate.
– Să abordeze deschis și critic disputele ecleziastice ale evului mediu timpuriu și moștenirea schismei răsăritean-apusene, recunoscând valorile creștine comune prezente în tradițiile diferite.

După absolvirea acestei discipline, studentul:
– Gândește critic și independent în evaluarea proceselor de istorie bisericească medievală, evitând judecățile anacronice.
– Integrează în viziunea sa teologică învățămintele disputelor dogmatice definitorii ale epocii (pelagianism, iconoclasm), recunoscând relevanța lor actuală.
– Aplică responsabil cunoștințele de istorie bisericească în contexte liturgice și homiletice: este capabil să valorifice evenimentele evului mediu timpuriu în predicare și în cateheza parohială.
– Se raportează în mod conștient la problematica relației dintre Biserică și puterea politică, pe baza experiențelor de istorie bisericească, conectând aceste experiențe la realitatea ecleziastică actuală.
– Se raportează în mod conștient și responsabil față de învățăturile și deciziile bisericești constituite în evul mediu timpuriu: aplică cunoștințele de istorie bisericească în concordanță cu tradiția confesională a propriei sale confesiuni.