După absolvirea disciplinei, studentul:
– Cunoaște procesul formării Bisericii creștine de la de la Rusalii până la Sinodul de la Calcedon.
– Cunoaște ereziile Bisericii primare, conținutul lor teologic și reacția Bisericii față de acestea.
– Cunoaște literatura Părinților apostolici și a Părinților Bisericii, trăsăturile gândirii lor și rolul lor în sistematizarea teologiei creștine.
– Cunoaște procesul formării formulelor de credință și al canonului biblic, împreună cu documentele lor cheie (Crezul Apostolic, Crezul Niceano-Constantinopolitan).
– Cunoaște contextul, desfășurarea, hotărârile și semnificația dogmatico-istorică a primelor patru Sinoade Ecumenice.

După absolvirea disciplinei, studentul este capabil:
– Să interpreteze corect și să contextualizeze evenimentele importante din viața Bisericii primare, să identifice logica internă și conexiunile proceselor istorico-bisericești.
– Să facă distincție între gândirea ortodoxă și cea heterodoxă apărute în Biserica veche și să le compare cu curentele și fenomenele teologice moderne.
– Să analizeze și să interpreteze izvoarele primare ținând seama de contextul istoric. – Să lectureze critic lucrările de specialitate.
– Să rezume teme de istorie bisericească, să formuleze argumente bazate pe izvoare și literatura de specialitate și să își exprime un punct de vedere.

După absolvirea disciplinei, studentul:
– Gândește critic și independent în evaluarea proceselor istorice ale Bisericii vechi, evitând judecățile anacronice.
– Integrează în perspectiva sa teologică dogmele fundamentale formate în epoca Bisericii vechi, cunoscând conținutul acestora.
– Aplică responsabil cunoștințele de istorie bisericească în contexte liturgice și homiletice: este capabil să valorifice evenimentele istoriei Bisericii primare în predicare și în cateheza parohială.
– Se raportează în mod conștient la dogmele formate în Biserica primară și conectează lecțiile istoriei bisericești la provocările vieții bisericești și teologice contemporane.